Doar prin har

Doar prin har

Dacă te simți uneori prins în capcană de un set de reguli religioase, ai mereu impresia că nu ești la înălțimea așteptărilor lui Dumnezeu, iar umblarea ta cu Domnul seamănă mai mult cu o listă de urmat decât cu o relație, atunci această carte este răspunsul pentru tine. Chiar și atunci când guști din plin din harul lui Dumnezeu, această carte îți poate împrospăta umblarea și te înrădăcinează și mai adânc în adevăruri de bază ale credinței creștine.

Autor: Derek Prince

Descriere

Doar prin har

Dacă te simți uneori prins în capcană de un set de reguli religioase, ai mereu impresia că nu ești la înălțimea așteptărilor lui Dumnezeu, iar umblarea ta cu Domnul seamănă mai mult cu o listă de urmat decât cu o relație, atunci această carte este răspunsul pentru tine. Chiar și atunci când guști din plin din harul lui Dumnezeu, această carte îți poate împrospăta umblarea și te înrădăcinează și mai adânc în adevăruri de bază ale credinței creștine.
Plecând rapid de la o analiză perspicace a problemei, Derek Prince tratează în mod revigorant și eliberator cel mai minunat antidot împotriva legalismului: harul lui Dumnezeu, care aduce eliberare, sfințire și bucurie în relația cu Domnul Isus Hristos.

CUPRINS:
Introducere
1. Cele două căi spre neprihănire
2. Şapte aspecte ale Legii lui Moise
3. De ce a fost dată Legea?
4. Rezultatele Legii
5. Neprihănirea cerută de Dumnezeu
6. Ce trebuie să ascultăm?
7. Harul: înzestrarea din partea lui Dumnezeu
8. Diferenţa dintre Noul şi Vechiul Legământ
9. Diferenţa dintre har şi fapte
10. Primirea harului
11. Prezenţa harului

Doar prin har

Doar prin har

 




 

 

Descierea produsului

SKU: NE29075
Greutate 0,265 kg
Dimensiuni 20,5 × 14,5 × 2 cm
Nume autor

Derek Prince

An apariție

2024

Editura

Neemia

Număr pagini

238

Tip copertă

Broșată

Greutate 0,265 kg
Dimensiuni 20,5 × 14,5 × 2 cm
Nume autor

Derek Prince

An apariție

2024

Editura

Neemia

Număr pagini

238

Tip copertă

Broșată

33,00 lei

Comandă până la ora 12:00 și primești livrarea în maximum 2 zile.

Adaugă 300,00 lei în coș și beneficiezi de livrare gratuită în România!

3 în stoc

    Comandă rapidă


    Introdu numărul de telefon și te vom suna pentru finalizarea comenzii

    Recenziile clienților

    0 recenzii
    0
    0
    0
    0
    0

    Nu există recenzii până acum.

    Fii primul care scrii o recenzie pentru „Doar prin har”

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Online store with a wide selection of furniture and decor

    Furniture is an invariable attribute of any room. It is they who give it the right atmosphere, making the space cozy and comfortable, creating favorable conditions for productive work or helping to relax after a hard day. More and more often, customers want to place an order in an online store, when you can sit down at the computer in your free time, arrange the furniture in the photo and calmly buy the furniture you like. The online store has a large catalog of furniture: both home and office furniture are available.

    Furniture production is a modern form of art

    Furniture manufacturers, as well as manufacturers of other home goods, are full of amazing offers: we often come across both standard mass-produced products and unique creations - furniture from professional craftsmen, which will be appreciated by true connoisseurs of beauty. We have selected for you the best models from modern craftsmen who managed to ingeniously combine elegance, quality and practicality in each product unit. Our assortment includes products from proven companies. Who for many years of continuous joint work did not give reason to doubt their reliability and honesty. All of them guarantee the high quality of their products, excellent operational characteristics, attractive appearance of the products, a long period of use of the furniture, as well as safety.

    Reduceri de vară până la 50%

    Vara aceasta nu rata ocazia la reducerile noastre cu până la 50% din tot stocul nostru.