Armonia promisiunilor Sale

Armonia promisiunilor Sale

Autor: Elisabeth Elliot

Descriere

Armonia promisiunilor Sale

Stropi de har pentru o viață deplină!

Ai pus vreodată mult suflet în ceva, te-ai rugat în privința acelui lucru, ai lucrat plin de entuziasm pentru că erai sigur că aceasta era voia lui Dumnezeu, dar în cele din urmă ai văzut că totul se „împotmolește“?
Apostolul Pavel a avut și el promisiunea că Dumnezeu avea să-i cruțe viața, lui și tuturor celor ce erau cu el pe o corabie ce străbătea marea Adriatică. El i-a îmbărbătat pe ostași și pe tovarășii lui de călătorie, dar a ținut să specifice și că: „Totuși, ne vom împotmoli pe o insulă“ (Fapte 27:26, NIV).

Ar părea că Dumnezeul care promite să cruțe întregul echipaj de pe vas ar fi putut să „facă bine treabă“, să salveze corabia și să îi cruțe de rușinea de a ajunge pe uscat „unii pe scânduri, iar alții pe frânturi de corabie“. Adevărul este că nu a ales să procedeze așa, și nici pe noi nu ne cruță întotdeauna.

Faptul că te împotmolești pe câte-o insulă nu constituie sfârșitul lumii, ci face ca lumea să pară mai puțin atrăgătoare. Poate chiar să fie răspunsul lui Dumnezeu la: „nu ne duce în ispită“. Nu întotdeauna „ajungem“ la țelurile noastre așa cum sperăm, însă Dumnezeu ne duce acolo în felul Său.

Îmbărbătează-te cu aceste dovezi ale suveranității pline de dragoste a lui Dumnezeu, care ne-a răscumpărat pentru Sine. Armonia promisiunilor lui Dumnezeu – îți va alina și întări sufletul.

Elisabeth Elliot, născută în 1926, este una dintre femeile cele mai proeminente ale creștinismului din zilele noastre. A fost soția misionarului Jim Elliot, ucis în 1956 de către membrii tribului Auca din Ecuador. Este autoarea a peste două­zeci de cărți, dintre care amintim: Cărarea singurătății, Călăuzirea lui Dumnezeu, Disciplina și Fii liniștit, suflete! În ultimii cincizeci de ani, cărțile, învățăturile și credința ei plină de curaj au avut o deosebită influență asupra credincioșilor de pretutindeni. A călătorit cea mai mare parte a vieții ei, ținând prelegeri în diverse locuri din lume.

Autor: Elisabeth Elliot


Armonia promisiunilor Sale

 

Descierea produsului

SKU: SC551
Greutate 0,3 kg
Dimensiuni 20,5 × 14,5 × 1 cm
Nume autor

An apariție

2014

ISBN

978-973-1813-76-9

Editura

Număr pagini

168

Tip copertă

Greutate 0,3 kg
Dimensiuni 20,5 × 14,5 × 1 cm
Nume autor

An apariție

2014

ISBN

978-973-1813-76-9

Editura

Număr pagini

168

Tip copertă

48,00 lei

Comandă până la ora 12:00 și primești livrarea în maximum 2 zile.

Adaugă 300,00 lei în coș și beneficiezi de livrare gratuită în România!

În stoc

    Comandă rapidă


    Introdu numărul de telefon și te vom suna pentru finalizarea comenzii

    Alte cărți de la același autor

    Recenziile clienților

    0 recenzii
    0
    0
    0
    0
    0

    Nu există recenzii până acum.

    Fii primul care scrii o recenzie pentru „Armonia promisiunilor Sale”

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Online store with a wide selection of furniture and decor

    Furniture is an invariable attribute of any room. It is they who give it the right atmosphere, making the space cozy and comfortable, creating favorable conditions for productive work or helping to relax after a hard day. More and more often, customers want to place an order in an online store, when you can sit down at the computer in your free time, arrange the furniture in the photo and calmly buy the furniture you like. The online store has a large catalog of furniture: both home and office furniture are available.

    Furniture production is a modern form of art

    Furniture manufacturers, as well as manufacturers of other home goods, are full of amazing offers: we often come across both standard mass-produced products and unique creations - furniture from professional craftsmen, which will be appreciated by true connoisseurs of beauty. We have selected for you the best models from modern craftsmen who managed to ingeniously combine elegance, quality and practicality in each product unit. Our assortment includes products from proven companies. Who for many years of continuous joint work did not give reason to doubt their reliability and honesty. All of them guarantee the high quality of their products, excellent operational characteristics, attractive appearance of the products, a long period of use of the furniture, as well as safety.

    Reduceri de vară până la 50%

    Vara aceasta nu rata ocazia la reducerile noastre cu până la 50% din tot stocul nostru.