Conducerea spirituală

Conducerea spirituală

Autor: J. Oswald Sanders

Descriere

Conducerea spirituală

Tanar pastor fiind, cartea lui J. Oswald Sanders, Conducerea spirituala, a fost cea dintai carte pe care am citit-o si care mi-a orientat atentia asupra subiectului conducerii. Ea m-a lansat de mai bine de treizeci de ani in aventura invatarii pastorilor si laicilor despre principiile conducerii. Nici o carte nu se compara cu aceasta in ce priveste maniera in care mi-a influentat viata.
JOHN C. MAXWELL, autor, vorbitor si fondator al INJOY Group

Conducerea spirituala ar trebui sa fie tovarasul permanent al fiecarui pastor aflat in slujba Mantuitorului. Cel mai util aspect al cartii este accentul ei care nu subliniaza metodele, ci caracterul, pasiunea si evlavia. O recitesc adeseori pentru a capta din nou perspectiva fundamentala asupra rolului meu si am facut-o cadou intregii echipe de conducere din biserica.
JOHN MACARTHUR, pastor-invatator, Grace Community Church

CINE ASPIRA LA CONDUCERE ARE O AMBITIE ONORABILA
1 Timotei 3/1

Nevoiia bisericii de astazi de a avea conducatori inzestrati si vigurosi este imperioasa. Timpurile pe care le traim fac necesara slujirea activa a unor barbati si femei calauziti de Dumnezeu si dedicati lui Isus Cristos. Tiparita in mai mult de 750.000 de exemplare, Conducerea spirituala se remarca drept o carte clasica eficienta pentru dezvoltarea unor asemenea conducatori. In aceste pagini, J. Oswald Sanders prezinta principiile cheie ale conducerii atat in domeniul temporal, cat si in cel spiritual, ilustrandu-si ideile atat pe baza Scripturii, cat si pe baza biografiilor unor oameni remarcabili ai lui Dumnezeu (Moise, Neemia, Pavel, David Livingstone, Charles Spurgeon si altii).

El sustine ca pana si calitatile naturale de conducere sunt inzestrari divine si nu pot ajunge la gradul maxim de eficacitate decat atunci cand sunt folosite pentru gloria lui Dumnezeu. Temele abordate includ:

– pretul conducerii
– responsabilitatile conducerii
– testele conducerii
– calitatile si criteriile de evaluare ale conducerii
– arta multiplicarii conducatorilor
– conditia suprema a conducerii

Aceasta editie include pentru prima data o sectiune “Pentru reflectie” si un ghid de studiu pentru facilitarea cresterii, conceput special pentru a spori utilitatea cartii Conducerea Spirituala ca instrument pentru pregatirea generatiilor viitoare.

J. OSWALD SANDERS a fost director consultant al Overseas Missionary Fellowship si a desfasurat o lucrare de predicare internationala. El a fost onorat cu Ordinul Imperiului Britanic pentru slujire crestina si scriere teologica. Printre multele sale carti se numara The Incomparable Christ [Inegalabilul Cristos], Spiritual Discipleship [Ucenicizare spirituala] si Spiritual Maturity [Maturitatea spirituala].


 

Descierea produsului

SKU: SBR9950
Greutate 0,295 kg
Dimensiuni 20 × 14,5 × 1 cm
Nume autor

An apariție

2019

Editura

Tip copertă

Număr pagini

223

Greutate 0,295 kg
Dimensiuni 20 × 14,5 × 1 cm
Nume autor

An apariție

2019

Editura

Tip copertă

Număr pagini

223

30,00 lei

Comandă până la ora 12:00 și primești livrarea în maximum 2 zile.

Adaugă 300,00 lei în coș și beneficiezi de livrare gratuită în România!

Stoc epuizat

    Comandă rapidă


    Introdu numărul de telefon și te vom suna pentru finalizarea comenzii

    Recenziile clienților

    0 recenzii
    0
    0
    0
    0
    0

    Nu există recenzii până acum.

    Fii primul care scrii o recenzie pentru „Conducerea spirituală”

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Online store with a wide selection of furniture and decor

    Furniture is an invariable attribute of any room. It is they who give it the right atmosphere, making the space cozy and comfortable, creating favorable conditions for productive work or helping to relax after a hard day. More and more often, customers want to place an order in an online store, when you can sit down at the computer in your free time, arrange the furniture in the photo and calmly buy the furniture you like. The online store has a large catalog of furniture: both home and office furniture are available.

    Furniture production is a modern form of art

    Furniture manufacturers, as well as manufacturers of other home goods, are full of amazing offers: we often come across both standard mass-produced products and unique creations - furniture from professional craftsmen, which will be appreciated by true connoisseurs of beauty. We have selected for you the best models from modern craftsmen who managed to ingeniously combine elegance, quality and practicality in each product unit. Our assortment includes products from proven companies. Who for many years of continuous joint work did not give reason to doubt their reliability and honesty. All of them guarantee the high quality of their products, excellent operational characteristics, attractive appearance of the products, a long period of use of the furniture, as well as safety.

    Reduceri de vară până la 50%

    Vara aceasta nu rata ocazia la reducerile noastre cu până la 50% din tot stocul nostru.