Trezeste-mă când moartea-i la fereastră (2013)

Trezeste-mă când moartea-i la fereastră

Doar lui Dumnezeu îi pasă…

Cinicii îndrăgostiţi spun că de obicei îţi fură sufletul cel ce are mai puţină nevoie de el. În moarte Dumnezeu ţi-l ia, pentru că ţi l-a împrumutat pentru un timp ca să vadă la aparatele Lui ce-ai făcut cu el cât l-ai avut în piept.

Au trecut două ore şi medicii au ieşit unul câte unul, pe furiş. Cosmin a luat două cafele de la automatul de la poartă şi mi-a spus, ţinând paharele acelea maronii în mână, că totul a fost o alarmă falsă. Unul dintre aparatele la care erai conectată o luase razna. Era vechi…

Nu e după cum vrei tu, să înţelegi asta…

M-a întrebat medicul în timp ce bea şi din cafeaua pe care mi-a cumpărat-o mie, dacă cred că tu vei merge în cer. Am strigat de s-a întors o asistentă speriată spre noi, că da.

Eu dacă nu, n-aş vrea să fiu în cer dacă ştiu că tu nu eşti acolo. Ce folos un cer gol în care cel drag lipseşte, pentru că e clar şi ţi-am mai scris că e o ruşine să fii fericit de unul singur…

N-o să mori. Eu ți-o interzic. E clar?

Autor: Vladimir Pustan

Descriere

Descierea produsului

SKU: VP18111
Greutate 0,165 kg
Dimensiuni 18,5 × 12 × 1 cm
Nume autor

Vladimir Pustan

An apariție

2013

Editura

Fabrica de Vise

Număr pagini

124

Tip copertă

Cartonată

Greutate 0,165 kg
Dimensiuni 18,5 × 12 × 1 cm
Nume autor

Vladimir Pustan

An apariție

2013

Editura

Fabrica de Vise

Număr pagini

124

Tip copertă

Cartonată

30,00 lei

Comandă până la ora 12:00 și primești livrarea în maximum 2 zile.

Adaugă 300,00 lei în coș și beneficiezi de livrare gratuită în România!

3 în stoc

    Comandă rapidă

    Introdu numărul de telefon și te vom suna pentru finalizarea comenzii

    Recenziile clienților

    0 recenzii
    0
    0
    0
    0
    0

    Nu există recenzii până acum.

    Fii primul care scrii o recenzie pentru „Trezeste-mă când moartea-i la fereastră (2013)”

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Online store with a wide selection of furniture and decor

    Furniture is an invariable attribute of any room. It is they who give it the right atmosphere, making the space cozy and comfortable, creating favorable conditions for productive work or helping to relax after a hard day. More and more often, customers want to place an order in an online store, when you can sit down at the computer in your free time, arrange the furniture in the photo and calmly buy the furniture you like. The online store has a large catalog of furniture: both home and office furniture are available.

    Furniture production is a modern form of art

    Furniture manufacturers, as well as manufacturers of other home goods, are full of amazing offers: we often come across both standard mass-produced products and unique creations - furniture from professional craftsmen, which will be appreciated by true connoisseurs of beauty. We have selected for you the best models from modern craftsmen who managed to ingeniously combine elegance, quality and practicality in each product unit. Our assortment includes products from proven companies. Who for many years of continuous joint work did not give reason to doubt their reliability and honesty. All of them guarantee the high quality of their products, excellent operational characteristics, attractive appearance of the products, a long period of use of the furniture, as well as safety.

    Reduceri de vară până la 50%

    Vara aceasta nu rata ocazia la reducerile noastre cu până la 50% din tot stocul nostru.