Rubinul pierdut

Rubinul pierdut

Autor: Christoph Von Schmid

Descriere

Rubinul pierdut

„Cele două povestiri prezentate demonstrează încă o dată că pentru omul care trăieşte în comuniune cu Dumnezeu toate lucrurile lucrează spre binele acestuia. Citiţi şi veţi înţelege de ce creştinul îşi doreşte să trăiască tot mai mult în prezenţa lui Christos, în realitatea Lui. Cum să nu iubeşti un astfel de Dumnezeu care veghează asupra ta, care poate să schimbe până şi situaţiile defavorabile în care ajungi, consecinţă a greşelilor tale, în adevărate binecuvântări!” Narcisa Ştefănescu

Îi va învăţa pe copii că merită să fie oneşti, indiferent de preţul care trebuie plătit. De asemenea, această carte conţine o altă povestire scurtă a lui Von Schmid, „Copilul pierdut”. Plină de mister şi complot, îi va ajuta pe copii să înţeleagă că adesea Dumnezeu îngăduie felurite încercări pentru binele nostru.

„Ia aminte, Dumnezeule, la rugăciunea mea, şi nu Te ascunde de cererile mele! Ascultă-mă şi răspunde-mi! Rătăcesc încoace şi încolo, şi mă frământ, din pricina apăsării celui rău. Căci ei aruncă nenorocirea peste mine, şi mă urmăresc cu mânie. Îmi tremură inima în mine, şi mă cuprinde spaima morţii, mă apucă frica şi groaza, şi mă iau fiorii.

Eu zic: «O, dacă aş avea aripile porumbelului, aş zbura, şi aş găsi undeva odihnă!» Da, aş fugi departe de tot, şi m-aş duce să locuiesc în pustie. Aş fugi în grabă la un adăpost de vântul acesta năprasnic şi de furtuna aceasta…

Nu un vrăjmaş mă batjocoreşte, căci aş suferi. Nu potrivnicul meu se ridică împotriva mea, căci m-aş ascunde dinaintea lui. Ci tu, pe care te socoteam una cu mine, tu, frate de cruce şi prieten cu mine!… Dar eu strig către Dumnezeu, şi Domnul mă va scăpa. Seara, dimineaţa, şi la amiază, oftez şi gem, şi El va auzi glasul meu… Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit.”

 


Rubinul pierdut

 

Descierea produsului

SKU: LL72435
Greutate 0,105 kg
Dimensiuni 21 × 14 × 1 cm
An apariție

2019

Nume autor

Editura

Număr pagini

88

Tip copertă

Greutate 0,105 kg
Dimensiuni 21 × 14 × 1 cm
An apariție

2019

Nume autor

Editura

Număr pagini

88

Tip copertă

15,00 lei

Comandă până la ora 12:00 și primești livrarea în maximum 2 zile.

Adaugă 300,00 lei în coș și beneficiezi de livrare gratuită în România!

Stoc epuizat

    Comandă rapidă


    Introdu numărul de telefon și te vom suna pentru finalizarea comenzii

    Recenziile clienților

    0 recenzii
    0
    0
    0
    0
    0

    Nu există recenzii până acum.

    Fii primul care scrii o recenzie pentru „Rubinul pierdut”

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Online store with a wide selection of furniture and decor

    Furniture is an invariable attribute of any room. It is they who give it the right atmosphere, making the space cozy and comfortable, creating favorable conditions for productive work or helping to relax after a hard day. More and more often, customers want to place an order in an online store, when you can sit down at the computer in your free time, arrange the furniture in the photo and calmly buy the furniture you like. The online store has a large catalog of furniture: both home and office furniture are available.

    Furniture production is a modern form of art

    Furniture manufacturers, as well as manufacturers of other home goods, are full of amazing offers: we often come across both standard mass-produced products and unique creations - furniture from professional craftsmen, which will be appreciated by true connoisseurs of beauty. We have selected for you the best models from modern craftsmen who managed to ingeniously combine elegance, quality and practicality in each product unit. Our assortment includes products from proven companies. Who for many years of continuous joint work did not give reason to doubt their reliability and honesty. All of them guarantee the high quality of their products, excellent operational characteristics, attractive appearance of the products, a long period of use of the furniture, as well as safety.

    Reduceri de vară până la 50%

    Vara aceasta nu rata ocazia la reducerile noastre cu până la 50% din tot stocul nostru.