Ucenicie în cultura imediatului

Eugene H. Peterson

Puncte de Achiziție pentru acest Produs : 10 Puncte

59.00 lei

Ucenicie în cultura imediatului

Adăugați produse în valoare de încă 300.00 lei în coș și obțineți TRANSPORT GRATUIT (doar în România)!

În stoc

7 Persoane se uită acum la acest produs. Grăbește-te!
Descriere

Ucenicie în cultura imediatului

Există o rigoare curată și strălucitoare în viața trăită sincer înaintea lui Dumnezeu. Evidențiind strălucirea din limbajul psalmilor, Eugene Peterson face ca acea viață să cânte precum o coardă bine întinsă. Supunerea este singura cale de ucenicie a lui Isus, iar acesta este un mesaj de care avem nevoie disperată și pe care trebuie să-l punem în aplicare astăzi.

Dallas Willard, autor al cărții The Divine Conspiracy

Eugene Peterson a schimbat felul în care citim Scriptura și a schimbat felul în care privim rolul pastorului – folosind sintagme precum „pastorul de prisos”, „pastorul contemplativ” sau „pastorul îndrumător spiritual” – revitalizând din temelii modul în care le ne raportăm la ambele chestiuni.

Ruth Haley Barton, fondatoare a Transforming Center

Darul special al lui Eugene Peterson este să ne stea alături și să ne țină cu picioarele pe pământ, în timp ce ne ridică inimile către Dumnezeu și mințile spre evlavie. Ucenicie în cultura imediatului, care face acest lucru uimitor de bine, este totodată și cea mai bună poartă de intrare în Psaltire, pe care o avem la dispoziție.

J.I. Packer, autor al cărții Să-L cunoaștem pe Dumnezeu

În fiecare zi, cultura contemporană mă invită să mă grăbesc într-o sută de direcții diferite care îmi sfâșie sufletul. Am descoperit că Eugene Peterson nu are răbdare pentru o astfel de agitație nebună. În schimb, el îmi arată cum să rămân concentrat pe îndelunga ascultare, biblică, întoarcerea acasă la Dumnezeu.

Craig Barnes, autor al cărții Când Dumnezeu îți taie calea

Nu am citit niciodată o carte de Eugene Peterson care să nu mă stârnească și să nu mă provoace.

Max Lucado

În societatea de consum de astăzi se spune că evanghelizarea nu a fost niciodată mai ușoară; iar ucencia nu a fost niciodată mai dificilă. Eugene Peterson nu numai că ne instruiește cu înțelepciunea sa remarcabilă cu privire la ucenicia autentică, ci ne și ajută să vedem pasiunea și entuziasmul de a trăi o viață dedicată pe deplin lui Isus. Iar în contextul inflației de preocupări pentru spiritualitate, îndrumările sale cu privire la trăsăturile spiritualității autentice sunt aur curat.

Rebecca Manley Pippert, autoare a cărții Out of the Saltshaker

Cuvintele sunt arme cu care putem face bine sau rău, iar Eugene H. Peterson le folosește pentru a mânui sabia Scripturii, pentru a ne străpunge mințile și inimile. El este unul dintre cei mai talentați făuritori de cuvinte ai lui Dumnezeu, iar noi suntem privilegiați să beneficiem de lucrarea lui printre noi. Am folosit constant scrierile și ideile sale în lucrarea mea; punându-le în aplicare în teatru, în școală și în cărți, iar acestea mi-au îmbunătățit enorm propriul dar.

Jill P. Briscoe, autoare a cărții Running on Empty

Într-o lume care face tot posibilul să ne amăgească și să ne convingă că totul se schimbă, Dumnezeu Își rostește Cuvântul neschimbător. Timpurile noastre și lumea în care trăim au nevoie să audă în forme noi tot ceea ce ar putea însemna acest Cuvânt dacă l-am asculta. Eugene a ascultat cu atenție. În această carte, el ne spune tot ceea ce înțeles despre aspectele imuabile ale Cuvântului neschimbător.

Michael Card, muzician

O carte minunată, unul dintre cele mai bune ghiduri pentru psalmi. Combinația de pasiune și perspicacitate a lui Peterson se potrivește cu cea a psalmiștilor. Iar el este un scriitor aproape la fel de bun!

Tim Stafford, autor al cărții Knowing the Face of God

Toate caracteristicile unei lucrări clasice – profundă, atemporală, cu impact asupra vieții.

Leith Anderson, autor al cărții Leadership That Works

Ucenicie în societatea imediatului subliniază rolul comunității în ucenicie. Cum „comunitate” a devenit un termen la modă în vremea noastră, Peterson se grăbește să avertizeze asupra expresiilor contrafăcute ale vieții împreună. Este ușor să evităm comunitatea chiar și atunci când pretindem că o căutăm.

John R. Muether, profesor de istoria Bisericii la Orlando Seminary

 

 

Acest magazin online a fost creat pentru susținerea Asociației Vocea Creștinilor.

Mergi înapoi la 👉 Magazin: Click aici
Copie a Banner orizontal orizontal

Ucenicie în cultura imediatului

 

Urmărește canalul VoceaShop.ro de pe WhatsApp 👉 Click aici

Urmărește canalul VoceaShop.ro de pe Telegram 👉 Click aici

Informații suplimentare
Greutate0.260 kg
Dimensiuni21 × 15 × 2 cm
An apariție2025
Editura
Număr pagini
Nume autor
Tip copertă
Recenzii (0)

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Ucenicie în cultura imediatului”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trebuie să fii autentificat pentru a putea adăuga fotografii la recenzia ta.

Livrare

Livrarea nu este gratuită și se face prin curier rapid așa cum este descrisă în secțiunea "Livrări".

Produsele noastre sunt realizate câteodată pe bază de comandă, ceea ce face ca durata de producție și livrare să fie de până la 14 zile lucrătoare începând cu ziua procesării comenzii.

Comenzile sunt procesate cât mai curând după plasarea comenzii, în intervalul Luni – Vineri 10:00-18:00. În cazul comenzilor plasate în afara orelor de program (Luni – Vineri 10:00-18:00) sau în weekend, acestea vor fi procesate în prima zi lucrătoare. De sărbători și în perioadele de reduceri, termenul de livrare se poate prelungi.

Dacă pachetul nu poate fi livrat (destinatarul nu răspunde, adresa specificată de dumneavoastră este greșită etc), veți fi contactat telefonic de către curier. Dacă nu se poate lua contact cu destinatarul, coletele rămân la curierul zonal 7 zile, după care revin la Expeditor.

Nu suntem răspunzători pentru expedieri întârziate, pierderea, distrugerea, deteriorarea, ne livrarea sau livrarea greșită a unei expedieri sau a unei părți din aceasta în cazul în care sunt generate de următoarele situații/circumstanțe independente de voința noastră, dar nelimitându-se la acestea:

  • blocaje rutiere (căderi de copaci, stânci, coliziuni în lanț), surpări de teren în apropierea șoselei;
  • căderi de poduri, astupări de tunele montane, deraierea trenurilor în apropierea șoselei, blocări naturale, greve neautorizate, revolte spontane regionale, condiții meteorologice nefavorabile bunei desfășurări a itinerariului propus;
  • cauze naturale: seisme, cataclisme, furtuni devastatoare, tornade, incendii naturale, inundații, deversări de fluvii, părăsiri de albii etc;
  • cauze umane: starea de război, starea de asediu, etatizarea forțată (trecerea în proprietatea statului), revoluții, revolte populare etc;
  • nerespectarea comenzilor de către furnizori și terți.
Retur

Cumpărătorul poate solicita returnarea produselor în următoarele situații:

Coletele prezintă deteriorări severe;

Produsele au fost livrate / facturate greșit. Livrarea altor produse decât cele solicitate trebuie semnalată imediat. Cumpărătorul poate solicita returnarea acestuia pentru înlocuire, iar dacă produsul nu mai este pe stoc, poate opta pentru înlocuire sau rambursarea integrală a contravalorii. Daca se agreează înlocuirea cu un produs de o valoare mai mare, va plăti diferența, respectiv dacă valoarea este mai mică, va primi o rambursare parțială până la valoarea produsului înlocuitor. Costurile de retur și de transport pentru produsul înlocuitor, dacă este cazul, sunt suportate de client.

Produsele prezintă defecte de fabricație;

Cumpărătorul are dreptul să notifice în scris Vânzătorului că renunța la cumpărare, fără penalități şi fără invocarea unui motiv, în termen de 14 zile de la primirea produsului. De asemenea, în conformitate cu art. 7 alin. 1 din O.G. 130/2000, Cumpărătorul are dreptul de a denunța unilateral contractul la distanță, în scris, în termen de 14 zile de la data primirii produsului/produselor, fără penalități și fără invocarea vreunui motiv. În acest caz, cheltuielile directe de returnare a produselor vor cădea, conform legii, în sarcina Cumpărătorului.

Produsele trebuie să fie returnate în ambalajul original, cu factura atașată, să nu prezinte urme de uzură fizică sau deteriorare.

Produsele personalizate nu pot fi returnate. Vă rugăm să aveți în vedere că aceste produse sunt create după configurațiile specificate de dumneavoastră, deci nu pot fi schimbate sau returnate.

Dacă se agreează înlocuirea cu un produs de o valoare mai mare, Cumpărătorul va plăti diferența, respectiv dacă valoarea este mai mică, va primi o rambursare parțială până la valoarea produsului înlocuitor. Costurile de retur și de transport pentru produsul înlocuitor, dacă este cazul, sunt suportate de Cumpărător. În cazul în care produsele a căror returnare se solicită prezintă ambalaje deteriorate sau incomplete, urme de uzură, zgârieturi, lovituri, ne rezervăm dreptul de a decide acceptarea returului sau de a opri o sumă, suma ce va fi comunicată după evaluarea prejudiciilor aduse.

În cazul exercitării dreptului legal de returnare a produsului, rambursarea contravalorii acestuia se va face prin virament bancar în contul indicat de Cumpărător în cel mult 14 de zile de la primirea produsului returnat.

Formular de retur

SKU: DCN91673 Categorii: , ,

Produse Recomandate

Produse vizualizate recent

Bestsellers