Însă nu trebuie să mă opresc aici. Pentru că îmi doresc să fiu absolut onest de la început, aș vrea să spun că mai am încă un motiv pentru care scriu această consemnare și expunere. Sunt de părere că în vremea de acum este o nevoie specială și că, pe măsură ce timpul trece, va fi o nevoie tot mai mare ca creștinii să se țină de tot adevărul, într-un echilibru atent. Căutând să distrugă pacea și rodnicia copiilor lui Dumnezeu, Satan are multe metode de atac, și niciuna nu este așa de eficientă ca încearcarea lui de a-i conduce pe niște poziții extravagante și lipsite de echilibru. Această ultimă afirmație este adevărată în mod deosebit atunci când el poate să-i abordeze pe linia interesului propriu, acolo unde reușește să-i ispitească să primească anumite teorii date deoarece este profitabil din punct de vedere personal să o facă. Simpla afirmație a unei astfel de posibilități dovedește că există un pericol distinct pentru creștinul care acceptă și susține doctrina vindecării miraculoase. Faptul că Dumnezeu îl va păstra cu sănătate și putere, că îl va vindeca imediat când se îmbolnăvește, este o perspectivă care atrage pe orice om, fie că este spiritual, fie că e altfel. Aici este punctul în care Știința Creștină și Mișcarea Emanuel și-au găsit locul și puterea; și eu cred că, în parte, tot aici este locul în care doctrina vindecării miraculoase, mai ales așa cum a fost în general prezentată, a făcut apel la inimile și viețile copiilor lui Dumnezeu. Încă de la prima vedere a acestei chestiuni apare așadar un pericol, la care fiecare ucenic adevărat al lui Hristos trebuie să ia seama. Orice doctrină poate fi distorsionată cu ușurință; însă aici este una care, prin însăși natura ei, poate fi iute și mult disproporționată de către cineva care o susține și se bucură de beneficiile ei. Și eu cred că mulți oameni au făcut acest lucru și încă îl fac, și aceasta cu niște consecințe grave.

Cât despre seriozitatea problemei, trebuie să ne amintim că ocuparea oricărei poziții super-scripturale va conduce în cele din urmă pe cineva, dacă este onest, la descurajare și deznădejde; fiindcă o astfel de persoană nu va fi niciodată satisfăcută dacă nu ajunge pe deplin și constant la ceea ce ea crede că este privilegiul ei în Hristos, și, dacă ea consideră drept privilegiu ceva ce Dumnezeu niciodată nu a gândit a fi astfel, atunci nedobândirea lui trebuie neapărat să producă reacții cu rezultate spirituale dezastruoase. O astfel de experiență va însemna că omul lui Dumnezeu va concluziona fie că, dintr-un anumit motiv, Dumnezeu l-a părăsit, fie că el însuși l-a părăsit pe Dumnezeu într-un anumit detaliu, când de fapt nici una, nici alta nu poate fi adevărată. Am văzut multe astfel de cazuri legate de doctrina vindecării miraculoase, dintre care unele au fost negrăit de triste, când, din cauza îmbrățișării unei teorii nescripturale și irealizabile, sfântul în cauză, în ciuda unei consacrări complete a vieții, trăia în întunericul deznădejdii, ajungând în unele cazuri chiar la disperare. Singura corectare a unei astfel de experiențe este coborârea de pe poziția scripturală nefondată care a fost adoptată, pe pământul scriptural solid, și rămânerea acolo. O astfel de direcție nu va îndrepta spre o particularitate deosebită sau spre o extra-reputație de sfințenie; dar va conduce cu certitudine spre odihna inimii și spre o mărturie adevărată înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.