Să vă lustruiesc pantofii Domnule?

În această povestire captivantă veţi face cunoştinţă cu Robert Rightheart. Lustruind pantofii clienţilor în oraş, din micile lui economii îşi îngrijeşte tatăl bolnav şi doi fraţi mai mici, până când un mic act de onestitate îi schimbă viaţa pentru totdeauna. Un exemplu de neuitat pentru copii şi tineri.

Viaţa nu este un şir neîntrerupt de succese; oricât de însorit ar fi, pe cerul senin vin adesea şi nori negri. Fiecare are o cruce de dus. Avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu şi depindem de harul Său la fiecare pas. Eroismul şi energia lui Robert Righheart nu l-au putut scuti de îngrijorările şi necazurile de care chiar şi cei bogaţi au parte. Deşi acestea ne umbresc cărările, dragostea lui Hristos ne ajută să le răbdăm şi să vedem în ele ceea ce pentru lume este invizibil.

„Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţa în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înşeală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” Romani 5:3-5

CUTIA NEAGRĂ A LUI ROBERT

„– Lasă-mă să-ţi şoptesc ceva la ureche, îi spuse Annie Fielding cu un zâmbet ştrengăresc fratelui ei mai mic, Martin. Nu avem şcoală astăzi; mergem în oraş cu tata.

– Ura! strigă Martin, iar glasul lui străbătu văzduhul tocmai din capătul grădinii, acolo unde se trudea să pună o pânză nouă bărcuţei lui. Nici nu-ţi închipui cât de mult mă bucur de asta; vreau să-mi cumpăr o ancoră din bronz şi în Cornhill este un magazin unde se vând tot felul de lucruri de primă calitate. Vreau s-o repar aici, vezi? spuse el arătând spre prora vaporaşului său. Am să-l fac să arate ca un adevărat vas „East Indiaman”.

– Atunci grăbeşte-te, spuse Annie prinzându-şi fratele de guler. Vino, Marty dragă; îţi vei termina barca la întoarcere.

Nu peste mult timp, mână-n mână, cei doi copii păşeau alături de un bărbat cu o statură impunătoare. În braţul iubitorului tată îşi puneau ei toată încrederea. Porneau spre oraş însufleţiţi de iluziile pe care le dau bucuria şi fericirea din zorii copilăriei într-o zi de sărbătoare.

Omnibuzul opri în staţie şi călătorii urcară absenţi şi nepăsători treptele. Prietenii noştri ajunseră la timp şi, spre bucuria micuţului Martin, înăuntru nu mai era loc decât pentru o singură persoană. Aşa că el avea plăcerea de a rămâne pe scări împreună cu tatăl lui.

Era doar cu câteva zile înaintea Crăciunului. Vântul sufla tăios, biciuind feţele trecătorilor, iar îngheţul era mai puternic decât în ultimii ani. În dimineaţa aceea de iarnă geroasă, pe strada Strand era multă agitaţie şi zgomot. Se întâmplă ca pe aici să călătorească şi cei doi copii însoţiţi de tatăl lor.

De nenumărate ori, omnibuzul în care mergeau fu nevoit să oprească; mai întâi calul unui omnibuz, apoi un altul căzură pe strada lunecoasă şi îngheţată, provocând multă vâlvă. În vreme ce câţiva bărbaţi voinici se trudeau să ridice animalele, în jurul lor se adunară o mulţime de ochi mari şi curioşi, copii şi oameni de toate vârstele.

Era imposibil să poţi străbate prin aglomeraţie. Circulaţia se blocase. Oamenii strigau nervoşi unii la alţii şi zarva crescândă devenise de nesuferit. Trăsuri mai mari şi mai mici, omnibuze grăbite aşteptau încordate să găsească o portiţă de ieşire din această încurcătură.

Într-un târziu, au ajuns în oraş şi au fost nevoiţi să traverseze strada pentru a ajunge la Royal Exchange, banca regală. Cu greu reuşiră să treacă pe partea cealaltă a bulevardului. Prin oraş se înainta tot mai anevoios. Ajunşi lângă statuia din faţa băncii, îi urmăriră în trecere, tăcuţi, pe băieţii cu vestoane roşii care lustruiau pantofii clienţilor. Stăteau împrejurul statuii care devenise acum aripa de marmură ce-i ocrotea de vântul iernii.

Ce grup vesel sunt băieţii aceştia şi ce caractere variate se găsesc la clienţii lor! Cine ştie ce oameni bogaţi şi cu faimă vin adesea şi se aşează pe scaunele din faţa lor? Este cu adevărat amuzant să te gândeşti la diversitatea ciudată a clientelei lor: unii zarzavagii, alţii preoţi, unii aşa numiţi pierde-vară, alţii mari oameni de afaceri, unii vagabonzi şi hoţi de buzunare, alţii oameni de stat, unii profesori la universitate, alţii ţărani.

Da, toţi veneau la băieţii cu vestoane roşii, proprietari ai cutiilor negre, pentru ca aceştia să le lustruiască pantofii şi cizmele.”

Mergi înapoi la 👉 Magazin: Click aici

Să vă lustruiesc pantofii Domnule?

Urmărește canalul VoceaShop.ro de pe Telegram 👉 Click aici