Halle îndrăznește

Joe Hox, Paul David Tripp

45.00 lei

Halle îndrăznește (Când vrei să fii acceptată)

Adăugați produse în valoare de încă 300.00 lei în coș și obțineți TRANSPORT GRATUIT (doar în România)!

În stoc

5 Persoane se uită acum la acest produs. Grăbește-te!
Descriere

Halle îndrăznește (Când vrei să fii acceptată)

Halle, o fetiță arici, își dorește foarte mult să se integreze într-un anumit grup de prieteni. La un moment dat, când se hotărăsc să excludă din cercul lor o altă fetiță din clasă, Halle nu știe ce să facă.

Prin aceste pagini frumos ilustrate, Paul David Tripp vine în ajutorul tinerilor cititori atunci când aceștia se confruntă cu presiunea de grup și cu dificultatea integrării în diverse cercuri de prieteni. El îi îndeamnă să nu se supună cu orice preț presiunii de grup, ci să îndrăznească să se exprime, punându-și toată încrederea în Domnul Isus. Cartea Halle îndrăznește este parte a seriei Vestea Bună pentru Inimi Micuțe.

JOE HOX a crescut la o fermă din sudul orașului Iowa, unde, ori de câte ori nu trebuia să taie ciulinii sau să hrănească porcii, desena. Toată lumea știa, după rândurile de fân strâmbe pe care acesta le făcea, că va fi artist, nu fermier. Joe a absolvit Dordt College cu o diplomă  de licență în Artă și Educație, iar Masterul la University of Nebraska. În prezent, locuiește cu soția și cei patru copii în Pella, Iowa, unde este ilustrator și profesor de artă.

PAUL DAVID TRIPP este președintele organizației nonprofit Paul David Tripp Ministries, al cărei obiectiv principal este să lege de evenimentele vieții de zi cu zi, puterea transformatoare a lui Cristos. Paul David Tripp este autorul mai multor cărți creștine foarte apreciate printre care: SuferințaPentru părinți, Chemare periculoasă, La ce te așteptai etc. Este căsătorit de mulți ani cu Luella și au împreună patru copii.
Cartea se încheie cu o secțiune specială în care putem învăța felul biblic în care să răspundem atunci când vrem sa fim acceptati.

 

Aceste carti sunt construite cumva altfel decat clasicele carti pe care parintii le citesc seara copiilor. Ele sunt carti de consiliere dedicate copiilor, carti care ii ajuta sa vada, prin povesti captivante, felul in care credinta este profund legata de fiecare aspect al vietii de zi cu zi, inclusiv de durerile si gandurile lor.  Acest lucru face ca aceasta serie sa fie una unica.
David Powlison, (1949–2019) director executiv al Asociatiei Psihologilor Crestini din America.
Cand copiii nostri erau mici, le citeam in mod constant – si daca aceste carti ar fi fost disponibile, ele ar fi ajuns printre preferatele noastre. Prin simplitate dar si o doza serioasa de povesti pline de farmec, imbinand asa de frumos situatiile de viata cu harul pe care Dumnezeu il revarsa peste noi, aceste randuri au sansa de a deveni memorabile pentru fiecare copil. Textul este asa de frumos completat de catre imagini! Remarcabil! Sunt convins ca familiile tinere vor iubi aceste carti. 
D. A. Carson, profesor de Noul Testament, Trinity Evangelical School, Deerfield, IL;
Oh, imi plac la nebunie aceste carti. Fiica mea, Kim, care se lupta cu o anumita dizabilitate pur si simplu le iubeste. Intotdeauna se intinde catre ele si rade cu pofta la fiecare gluma. Le-am citit si nepotilor mei. Desenele sunt fermecatoare!
Paul E. Miller, autor al cartii O viață de rugăciune

Autor: Paul David Tripp, Joe Hox (il.)

Acest magazin online a fost creat pentru susținerea Asociației Vocea Creștinilor.

Mergi înapoi la 👉 Magazin: Click aici
Copie a Banner orizontal orizontal

Halle îndrăznește (Când vrei să fii acceptată)
Informații suplimentare
Greutate 0.35 kg
Dimensiuni 22.5 × 22.5 × 1 cm
An apariție

2021

Nume autor

,

ISBN

Editura

Număr pagini

Tip copertă

Livrare

Livrarea nu este gratuită și se face prin curier rapid așa cum este descrisă în secțiunea "Livrări".

Produsele noastre sunt realizate câteodată pe bază de comandă, ceea ce face ca durata de producție și livrare să fie de până la 14 zile lucrătoare începând cu ziua procesării comenzii.

Comenzile sunt procesate cât mai curând după plasarea comenzii, în intervalul Luni – Vineri 10:00-18:00. În cazul comenzilor plasate în afara orelor de program (Luni – Vineri 10:00-18:00) sau în weekend, acestea vor fi procesate în prima zi lucrătoare. De sărbători și în perioadele de reduceri, termenul de livrare se poate prelungi.

Dacă pachetul nu poate fi livrat (destinatarul nu răspunde, adresa specificată de dumneavoastră este greșită etc), veți fi contactat telefonic de către curier. Dacă nu se poate lua contact cu destinatarul, coletele rămân la curierul zonal 7 zile, după care revin la Expeditor.

Nu suntem răspunzători pentru expedieri întârziate, pierderea, distrugerea, deteriorarea, ne livrarea sau livrarea greșită a unei expedieri sau a unei părți din aceasta în cazul în care sunt generate de următoarele situații/circumstanțe independente de voința noastră, dar nelimitându-se la acestea:

  • blocaje rutiere (căderi de copaci, stânci, coliziuni în lanț), surpări de teren în apropierea șoselei;
  • căderi de poduri, astupări de tunele montane, deraierea trenurilor în apropierea șoselei, blocări naturale, greve neautorizate, revolte spontane regionale, condiții meteorologice nefavorabile bunei desfășurări a itinerariului propus;
  • cauze naturale: seisme, cataclisme, furtuni devastatoare, tornade, incendii naturale, inundații, deversări de fluvii, părăsiri de albii etc;
  • cauze umane: starea de război, starea de asediu, etatizarea forțată (trecerea în proprietatea statului), revoluții, revolte populare etc;
  • nerespectarea comenzilor de către furnizori și terți.
Retur

Cumpărătorul poate solicita returnarea produselor în următoarele situații:

Coletele prezintă deteriorări severe;

Produsele au fost livrate / facturate greșit. Livrarea altor produse decât cele solicitate trebuie semnalată imediat. Cumpărătorul poate solicita returnarea acestuia pentru înlocuire, iar dacă produsul nu mai este pe stoc, poate opta pentru înlocuire sau rambursarea integrală a contravalorii. Daca se agreează înlocuirea cu un produs de o valoare mai mare, va plăti diferența, respectiv dacă valoarea este mai mică, va primi o rambursare parțială până la valoarea produsului înlocuitor. Costurile de retur și de transport pentru produsul înlocuitor, dacă este cazul, sunt suportate de client.

Produsele prezintă defecte de fabricație;

Cumpărătorul are dreptul să notifice în scris Vânzătorului că renunța la cumpărare, fără penalități şi fără invocarea unui motiv, în termen de 14 zile de la primirea produsului. De asemenea, în conformitate cu art. 7 alin. 1 din O.G. 130/2000, Cumpărătorul are dreptul de a denunța unilateral contractul la distanță, în scris, în termen de 14 zile de la data primirii produsului/produselor, fără penalități și fără invocarea vreunui motiv. În acest caz, cheltuielile directe de returnare a produselor vor cădea, conform legii, în sarcina Cumpărătorului.

Produsele trebuie să fie returnate în ambalajul original, cu factura atașată, să nu prezinte urme de uzură fizică sau deteriorare.

Produsele personalizate nu pot fi returnate. Vă rugăm să aveți în vedere că aceste produse sunt create după configurațiile specificate de dumneavoastră, deci nu pot fi schimbate sau returnate.

Dacă se agreează înlocuirea cu un produs de o valoare mai mare, Cumpărătorul va plăti diferența, respectiv dacă valoarea este mai mică, va primi o rambursare parțială până la valoarea produsului înlocuitor. Costurile de retur și de transport pentru produsul înlocuitor, dacă este cazul, sunt suportate de Cumpărător. În cazul în care produsele a căror returnare se solicită prezintă ambalaje deteriorate sau incomplete, urme de uzură, zgârieturi, lovituri, ne rezervăm dreptul de a decide acceptarea returului sau de a opri o sumă, suma ce va fi comunicată după evaluarea prejudiciilor aduse.

În cazul exercitării dreptului legal de returnare a produsului, rambursarea contravalorii acestuia se va face prin virament bancar în contul indicat de Cumpărător în cel mult 14 de zile de la primirea produsului returnat.

Formular de retur

SKU: GR2079 Categorii: ,

Produse Recomandate

Produse vizualizate recent

Bestsellers