Când Dumnezeu îți taie calea

Când Dumnezeu îți taie calea

Întâlnirea cu o viață noua printr-o schimbare nedorită

Autor: M. Craig Barnes

Descriere

Când Dumnezeu îți taie calea

Mereu pierdem câte ceva.

Când Dumnezeu îți taie calea este pentru oamenii care nu trăiesc viața pe care și-au plănuit-o. Este pentru cei care se confruntă cu pierderi grele, pierderi care îi obligă să facă alegeri care îi înspăimântă.

Se vor agăța de un lucru sau altul pentru a se salva? Sau își vor deschide brațele într-atât de larg încât să poată primi viața pentru care Isus a murit ca să le-o poată da?

Soțul sau soția moare sau își părăsește familia. Prieteniile se destramă. Sănătatea se șubrezește. Copiii cresc și părăsesc casa părintească. Ne luăm o slujbă nouă, și pentru asta ne mutăm în alt oraș. Visele și lucrurile sigure din trecut se năruiesc, speranțele de viitor sunt spulberate.

Nimic nu mai rămâne cum a fost sau nu se întâmplă cum ne-am dorit. Viața, se pare, este în mod necesar presărată cu pierderi, marcată de abandonări.

Toate acestea însă nu ar trebui să-i surprindă pe creștini, ca unii care sunt chemați să-și piardă viața, pentru a o găsi cu adevărat. Prin urmare, dacă ne hotărâm să-L urmăm pe Isus, putem fi siguri că vom cunoaște din plin ce înseamnă să fii abandonat.

Vestea bună—dar și greu de primit—a Evangheliei este că abandonările prin care trecem pot fi îmbrățișate ca oportunități de a primi o nouă viață.

M. Craig Barnes este profesor de conducere și slujire creștină la Seminarul Teologic Pittsburgh și pastorul Bisericii Presbiteriene Shadyside, Washington, D.C. Printre cărțile lui se numără Yearning: Living Between How It Is & How It Ought to Be și Searching for Home: Spirituality for Restless Souls.

Autor: M. Craig Barnes


Când Dumnezeu îți taie calea

 

Descierea produsului

SKU: KE1530
Greutate 0.17 kg
Dimensiuni 20.5 × 14.5 × 1 cm
Nume autor

M. Craig Barnes

ISBN

978-606-8626-81-9

Editura

Kerigma

Număr pagini

186

Greutate 0.17 kg
Dimensiuni 20.5 × 14.5 × 1 cm
Nume autor

M. Craig Barnes

ISBN

978-606-8626-81-9

Editura

Kerigma

Număr pagini

186

27.00 lei

Comandă până la ora 12:00 și primești livrarea în maximum 3 zile.

Adaugă 300.00 lei în coș și beneficiezi de livrare gratuită în România!

3 în stoc

    Comandă rapidă


    Introdu numărul de telefon și te vom suna pentru finalizarea comenzii

    Recenziile clienților

    0 recenzii
    0
    0
    0
    0
    0

    Nu există recenzii până acum.

    Fii primul care scrii o recenzie pentru „Când Dumnezeu îți taie calea”

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Online store with a wide selection of furniture and decor

    Furniture is an invariable attribute of any room. It is they who give it the right atmosphere, making the space cozy and comfortable, creating favorable conditions for productive work or helping to relax after a hard day. More and more often, customers want to place an order in an online store, when you can sit down at the computer in your free time, arrange the furniture in the photo and calmly buy the furniture you like. The online store has a large catalog of furniture: both home and office furniture are available.

    Furniture production is a modern form of art

    Furniture manufacturers, as well as manufacturers of other home goods, are full of amazing offers: we often come across both standard mass-produced products and unique creations - furniture from professional craftsmen, which will be appreciated by true connoisseurs of beauty. We have selected for you the best models from modern craftsmen who managed to ingeniously combine elegance, quality and practicality in each product unit. Our assortment includes products from proven companies. Who for many years of continuous joint work did not give reason to doubt their reliability and honesty. All of them guarantee the high quality of their products, excellent operational characteristics, attractive appearance of the products, a long period of use of the furniture, as well as safety.

    Reduceri de vară până la 50%

    Vara aceasta nu rata ocazia la reducerile noastre cu până la 50% din tot stocul nostru.