Perla Suferintei
Cresterea copiilor în voia lui Dumnezeu
Creșterea copiilor în voia lui Dumnezeu
Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept. „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” – este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă – „ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ”. Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului. (Efeseni 6:1-4)
Felul în care dr. Lloyd-Jones, urmându-l pe apostolul Pavel, tratează relaţiile din viaţa de familie este extrem de important. El insistă asupra faptului că aceste chestiuni practice nu pot fi înţelese aşa cum trebuie separat de adevărurile profunde ale credinţei creştine de care le leagă Pavel.
Bucurie negraita
Bucurie negrăită
BOTEZUL ŞI DARURILE DUHULUI SFÂNT
Ucenicii erau nişte oameni care fuseseră cu Domnul Isus timp de trei ani, Îl auziseră predicând şi văzuseră minunile pe care le-a făcut; Îl văzuseră răstignit şi mort pe cruce, văzuseră cum trupul Lui a fost dat jos de pe cruce şi pus într-un mormânt: şi văzuseră şi mormântul gol.
In lumina eternitatii Viata lui Leonard Ravenhill
În lumina eternităţii Viaţa lui Leonard Ravenhill
Cum a oprit Dumnezeu piratii Volumul 2
Cum a oprit Dumnezeu pirații Volumul 2
Cum a folosit Dumnezeu o seceta si o umbrela Volumul 4
Cum a folosit Dumnezeu o secetă și o umbrelă Volumul 4
Cum a folosit Dumnezeu nametii Volumul 3
Cum a folosit Dumnezeu nămeții Volumul 3
Cum a folosit Dumnezeu o furtuna Volumul 1
Cum a folosit Dumnezeu o furtună Volumul 1
Mijloacele esențiale ale harului
Mijloacele esențiale ale harului
Prea adesea, creștinii așteaptă o anumită revărsare neobișnuită a Duhului pentru a îndrepta toate greșelile lor spirituale. Cu toate că o asemenea trezire este posibilă, totuși nu aceasta este calea obișnuită a lui Dumnezeu de a crește biserica Lui. În Mijloacele esențiale ale harului, Paul Washer prezintă trei daruri proeminente pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru creșterea în evlavie: Scriptura, rugăciunea și participarea în viața și slujirea bisericii locale. Dorința noastră pentru neobișnuit nu trebuie să ne determine niciodată să neglijăm obișnuitul. Din contră, haideți să ne dedicăm practicării acestor mijloace obișnuite ale harului în dependență de Duhul pentru a fi neobișnuit de folositori și asemănători cu Hristos.
Online store with a wide selection of furniture and decor
Furniture is an invariable attribute of any room. It is they who give it the right atmosphere, making the space cozy and comfortable, creating favorable conditions for productive work or helping to relax after a hard day. More and more often, customers want to place an order in an online store, when you can sit down at the computer in your free time, arrange the furniture in the photo and calmly buy the furniture you like. The online store has a large catalog of furniture: both home and office furniture are available.
Furniture production is a modern form of art
Furniture manufacturers, as well as manufacturers of other home goods, are full of amazing offers: we often come across both standard mass-produced products and unique creations - furniture from professional craftsmen, which will be appreciated by true connoisseurs of beauty. We have selected for you the best models from modern craftsmen who managed to ingeniously combine elegance, quality and practicality in each product unit. Our assortment includes products from proven companies. Who for many years of continuous joint work did not give reason to doubt their reliability and honesty. All of them guarantee the high quality of their products, excellent operational characteristics, attractive appearance of the products, a long period of use of the furniture, as well as safety.