Ținutul Ahoratos Seria Prinții Războinici Volumul 1

Ținutul Ahoratos Seria Prinții Războinici Volumul 1

Autor: Gina Detwiler | Priscilla Shirer

Descriere

Autor: Priscilla Shirer, Gina Detwiler

Ținutul Ahoratos Seria Prinții Războinici Volumul 1

Evan, Xavier, Manuel, Levi și Brianna, cinci copii dintr-un oraș de provincie care se joacă la Centrul de Recreere, au parte de o experiență nemaipomenită. Ei bine, de prima dintr-o serie de mai multe! Ce au ei în comun este faptul că trăiesc în același oraș și își petrec timpul liber la același centru sportiv pentru copii.

Și încă ceva… Lor și numai lor li se arată un semn straniu: litera ebraică aleph, un adevărat blazon, care le apare când sub forma unei holograme, când pe aplicația autoinstalată misterios pe telefoanele lor mobile – aplicația NEVĂZUT! Litera asta stranie le deschide întotdeauna câte un portal către o lume de basm, dar în care îi pasc multe primejdii: ținutul Ahoratos.

Aventurile se țin lanț. Călăuziți de straniul Ruwach, copiii devin Prinți Războinici. Își îmbracă armurile și pornesc spre Skot’os, ținutul întunecat, până la fortăreața Haos, în care domnește însuși Ponéros. Vor reuși oare să-l salveze pe Rook, Prințul Războinic care i-a furat lui Ruwach cheia? Și oare Ruwach îl va ierta pe cel care l-a trădat?

 

 

Priscilla Shirer este autoarea bestsellerurilor The Resolution for Women și Fervent. A jucat în filmele War Room (2015), I Can Only Imagine (2018) și Overcomer (2019). Preocupată de creșterea propriilor ei copii, a imaginat povestea din cele patru romane ale seriei Prinții Războinici, dorindu-și să pregătească o nouă generație de luptători spirituali.

Gina Detwiler este o autoare de succes și a scris câteva cărți de facturi diferite (Avalon și The Hammer of God, sub pseudonimul Gina Miani), dar marea ei dragoste este scrisul (și cititul) cărților pentru adolescenți.


Ținutul Ahoratos

 

Descierea produsului

SKU: CC3074
Greutate 0,35 kg
Dimensiuni 21 × 13 × 3,5 cm
An apariție

2022

Nume autor

Gina Detwiler

,

Priscilla Shirer

ISBN

978-606-732-202-6

Editura

Casa Cărții

Număr pagini

260

Tip copertă

Cartonată

Greutate 0,35 kg
Dimensiuni 21 × 13 × 3,5 cm
An apariție

2022

Nume autor

Gina Detwiler

,

Priscilla Shirer

ISBN

978-606-732-202-6

Editura

Casa Cărții

Număr pagini

260

Tip copertă

Cartonată

41,00 lei

Comandă până la ora 12:00 și primești livrarea în maximum 2 zile.

Adaugă 300,00 lei în coș și beneficiezi de livrare gratuită în România!

1 în stoc

    Comandă rapidă


    Introdu numărul de telefon și te vom suna pentru finalizarea comenzii

    Recenziile clienților

    0 recenzii
    0
    0
    0
    0
    0

    Nu există recenzii până acum.

    Fii primul care scrii o recenzie pentru „Ținutul Ahoratos Seria Prinții Războinici Volumul 1”

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Online store with a wide selection of furniture and decor

    Furniture is an invariable attribute of any room. It is they who give it the right atmosphere, making the space cozy and comfortable, creating favorable conditions for productive work or helping to relax after a hard day. More and more often, customers want to place an order in an online store, when you can sit down at the computer in your free time, arrange the furniture in the photo and calmly buy the furniture you like. The online store has a large catalog of furniture: both home and office furniture are available.

    Furniture production is a modern form of art

    Furniture manufacturers, as well as manufacturers of other home goods, are full of amazing offers: we often come across both standard mass-produced products and unique creations - furniture from professional craftsmen, which will be appreciated by true connoisseurs of beauty. We have selected for you the best models from modern craftsmen who managed to ingeniously combine elegance, quality and practicality in each product unit. Our assortment includes products from proven companies. Who for many years of continuous joint work did not give reason to doubt their reliability and honesty. All of them guarantee the high quality of their products, excellent operational characteristics, attractive appearance of the products, a long period of use of the furniture, as well as safety.

    Reduceri de vară până la 50%

    Vara aceasta nu rata ocazia la reducerile noastre cu până la 50% din tot stocul nostru.