Leonard Ravenhill

Afișez toate cele 2 rezultateSortat după popularitate

Produse pe pagină 9 12 18 24

Rugăciunea pentru trezire

20,00 lei

Rugăciunea pentru trezire

Nu scriu pentru aceia care vor să sugă un „biberon” („v-am hrănit cu lapte”), ci pentru aceia care vor să ducă o bătălie. Inima mea este liniştită – dar sunt neliniştit pentru cauza trezirii. Am pace – dar cu toate acestea, duc război împotriva domniilor şi stăpânirilor, şi împotriva oricărui lucru din Biserică ce se pune în calea canalului blocat prin care ar putea veni trezirea. Slavă lui Dumnezeu, nu sunt singur; mulţi sfinţi tânjesc după arătarea lui Hristos – mai întâi în puterea trezirii şi apoi în maiestate pe nori. Lor le scriu aceste cuvinte simple, căci aşa sunt. Dumnezeu să le binecuvânteze pentru inimile voastre flămânde.

De ce întârzie trezirea?

20,00 lei

De ce întârzie trezirea?

Tragedia acestei ore târzii este faptul că există prea mulţi oameni morţi la amvoane, prezentând prea multe predici moarte prea multor oameni morţi.

Predicatorii care nu petrec două ore în rugăciune în fiecare zi nu valorează nici cât zece de un ban, cu diplome sau fără diplome!

Taina rugăciunii este rugăciunea în taină.

Un om care păcătuieşte nu se mai roagă, dar cel care se roagă nu mai păcătuieşte.

Online store with a wide selection of furniture and decor

Furniture is an invariable attribute of any room. It is they who give it the right atmosphere, making the space cozy and comfortable, creating favorable conditions for productive work or helping to relax after a hard day. More and more often, customers want to place an order in an online store, when you can sit down at the computer in your free time, arrange the furniture in the photo and calmly buy the furniture you like. The online store has a large catalog of furniture: both home and office furniture are available.

Furniture production is a modern form of art

Furniture manufacturers, as well as manufacturers of other home goods, are full of amazing offers: we often come across both standard mass-produced products and unique creations - furniture from professional craftsmen, which will be appreciated by true connoisseurs of beauty. We have selected for you the best models from modern craftsmen who managed to ingeniously combine elegance, quality and practicality in each product unit. Our assortment includes products from proven companies. Who for many years of continuous joint work did not give reason to doubt their reliability and honesty. All of them guarantee the high quality of their products, excellent operational characteristics, attractive appearance of the products, a long period of use of the furniture, as well as safety.