Cunoașterea vremurilor
Cunoașterea vremurilor
Discernământul biblic al lui Martyn Lloyd-Jones a conferit slujirii sale o latură profetică – nu în sensul că a prezis viitorul, ci prin abilitatea sa dăruită de Dumnezeu de a arăta cu exactitate chestiunile esențiale și de a aplica specific Cuvântul lui Dumnezeu. „Cunoașterea Vremurilor” adună laolaltă o serie de mesaje care manifestă acest caracter profetic vibrant… Aceia care l-au ascultat pe dr. Lloyd-Jones vorbind într-o varietate de contexte își amintesc cu ușurință ce impact au avut mesajele de acest fel… Toți sunt de acord că seria de mesaje intitulată „Cunoașterea Vremurilor” este unul dintre cele mai semnificative titluri ale lui Lloyd-Jones publicate vreodată. Prelegerile retipărite aici rămân „tratate pentru orice vreme”. Editorii consideră că dețin potențialul de a fi folosite pentru pregătirea unei alte generații care va fi precum fiii lui Isahar, generație la care se face referire în 1 Cronici 12:32 – „care se pricepeau în înțelegerea vremurilor și știau ce trebuia să facă Israel”.
Înțelegând Apocalipsa
Cartea Apocalipsa a fost scrisă pentru că Dumnezeu dorește ca noi să știm ce ne rezervă viitorul. Pentru credincioși, adevărurile profetice pe care le conține, aduc înțelepciune, siguranță și discernământ – pentru cei necredincioși însă, Apocalipsa este o invitație la a beneficia de harul lui Dumnezeu cât mai este timp.
Ziua se apropie
Ziua se apropie Mesaj de avertizare și speranță asupra zilelor din urmă
O nouă carte semnată de Amir Tsarfati, autorul bestsellerului Ceasul de pe urma. Perspectiva unui nativ israelian asupra vremurilor din urma
Israel si Biserica
Israel și Biserica
Amir Tsarfati relatează povestea profetică din Biblie, de la Geneza la Apocalipsa și, în proces, își ajută cititorii să înțeleagă scopurile și planurile unice ale lui Dumnezeu atât cu privire la Israel, cât și la biserică. Respingerea teologiei înlocuirii de către el este profundă, și totuși lesne de înțeles.
Această carte răspunde la o sumedenie de întrebări pe care mulți autori profetici se tem să le adreseze.
Elementele esentiale ale profetiilor biblice
Elementele esențiale ale profețiilor biblice
Decretul pentru Israel
CUM AR TREBUI CREȘTINII SĂ VADĂ ISRAELUL?
De secole, întrebări au persistat atât în interiorul, cât și în afara bisericii: Este Israelul modern conectat cu Israelul din Vechiul Testament? Se mai aplică astăzi promisiunile lui Dumnezeu față de Israel? Și ce înseamnă acest lucru pentru toți creștinii de azi?
Online store with a wide selection of furniture and decor
Furniture is an invariable attribute of any room. It is they who give it the right atmosphere, making the space cozy and comfortable, creating favorable conditions for productive work or helping to relax after a hard day. More and more often, customers want to place an order in an online store, when you can sit down at the computer in your free time, arrange the furniture in the photo and calmly buy the furniture you like. The online store has a large catalog of furniture: both home and office furniture are available.
Furniture production is a modern form of art
Furniture manufacturers, as well as manufacturers of other home goods, are full of amazing offers: we often come across both standard mass-produced products and unique creations - furniture from professional craftsmen, which will be appreciated by true connoisseurs of beauty. We have selected for you the best models from modern craftsmen who managed to ingeniously combine elegance, quality and practicality in each product unit. Our assortment includes products from proven companies. Who for many years of continuous joint work did not give reason to doubt their reliability and honesty. All of them guarantee the high quality of their products, excellent operational characteristics, attractive appearance of the products, a long period of use of the furniture, as well as safety.