O salvare riscanta – Volumul 10 Veveritele de la Marea Moarta

O salvare riscantă – Volumul 10 Veverițele de la Marea Moartă

Autor: Mike Nawrocki

29,00 lei

Comandă până la ora 12:00 și primești livrarea în maximum 2 zile.

Adaugă 300,00 lei în coș și beneficiezi de livrare gratuită în România!

În stoc

    Comandă rapidă


    Introdu numărul de telefon și te vom suna pentru finalizarea comenzii

    Descriere

    Merle intalneste o soparla vorbitoare?!

    PEARL A EVADAT

    în sfârșit, din ghearele lui Ruben, dar Merle a fost prea lent! Acum Ruben încearcă să-l treacă pe Merle peste râul Iordan într-o barcă cu vâsle, fără vreo cale de scăpare. Dar, uneori, ajutorul vine prin cele mai neașteptate moduri — cum ar fi o șopârlă albastră vorbitoare? Veverițele și poznele animalelor vorbitoare, care te fac să râzi în hohote, continuă și în următorul volum al Veverițelor de la Marea Moartă.

    Seria aceasta de nuvele pentru copii căută să dezvolte în copii diverse calități, precum ascultarea, bunătatea, onestitatea etc. O poveste antrenantă și contemporană (copiii din 2021 se pot foarte ușor relaționa), două veverițe care au trăit în vremea Domnului Isus, părtașe la învățăturile Domnului, care vorbesc și mai ales intră în tot soiul de buclucuri cu tâlc, o mână de colegi din clasa a patra și totul este aranjat. Vom avea o poveste care îi va ține în priză pe copii până la ultima pagină.

     

    Mergi înapoi la 👉 Magazin: Click aici
    Copie a Banner orizontal orizontal

    O salvare riscantă – Volumul 10 Veverițele de la Marea Moartă

     

    Urmărește canalul VoceaShop.ro de pe Telegram 👉 Click aici

    Descierea produsului

    SKU: GR73360
    Greutate 0,145 kg
    Dimensiuni 21 × 15 × 1 cm
    An apariție

    2025

    Nume autor

    Editura

    Tip copertă

    Număr pagini

    128

    Greutate 0,145 kg
    Dimensiuni 21 × 15 × 1 cm
    An apariție

    2025

    Nume autor

    Editura

    Tip copertă

    Număr pagini

    128

    29,00 lei

    Comandă până la ora 12:00 și primești livrarea în maximum 2 zile.

    Adaugă 300,00 lei în coș și beneficiezi de livrare gratuită în România!

    În stoc

      Comandă rapidă


      Introdu numărul de telefon și te vom suna pentru finalizarea comenzii

      Alte cărți de la același autor

      Băiatul întalnește veverițele – Volumul 2 Veverițele de la Marea Moartă

      Mike Nawrocki
      Prețul inițial a fost: 29,00 lei.Prețul curent este: 26,10 lei.

      Recenziile clienților

      0 recenzii
      0
      0
      0
      0
      0

      Nu există recenzii până acum.

      Fii primul care scrii o recenzie pentru „O salvare riscanta – Volumul 10 Veveritele de la Marea Moarta”

      Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

      Online store with a wide selection of furniture and decor

      Furniture is an invariable attribute of any room. It is they who give it the right atmosphere, making the space cozy and comfortable, creating favorable conditions for productive work or helping to relax after a hard day. More and more often, customers want to place an order in an online store, when you can sit down at the computer in your free time, arrange the furniture in the photo and calmly buy the furniture you like. The online store has a large catalog of furniture: both home and office furniture are available.

      Furniture production is a modern form of art

      Furniture manufacturers, as well as manufacturers of other home goods, are full of amazing offers: we often come across both standard mass-produced products and unique creations - furniture from professional craftsmen, which will be appreciated by true connoisseurs of beauty. We have selected for you the best models from modern craftsmen who managed to ingeniously combine elegance, quality and practicality in each product unit. Our assortment includes products from proven companies. Who for many years of continuous joint work did not give reason to doubt their reliability and honesty. All of them guarantee the high quality of their products, excellent operational characteristics, attractive appearance of the products, a long period of use of the furniture, as well as safety.

      Reduceri de vară până la 50%

      Vara aceasta nu rata ocazia la reducerile noastre cu până la 50% din tot stocul nostru.