Evadarea – Volumul 12 Veveritele de la Marea Moarta

Autor: Mike Nawrocki

Descriere

Gomezii au nevoie de o salvare?

DUPĂ O RE-RE-RE-EVADARE din mâinile răpitorilor doctorului Simon, e rândul lui Merle și Pearl să se joace de-a salvatorii, ei și prietenii lor, animale, pornind într-o misiune grea de a elibera familia Gomez din Lumea Cuvântătoarelor — un parc de distracții cu tematică biblică, cu animale vorbitoare. Dar cum vor putea intra fără să fie prinși? Cu ajutorul unui vechi–dușman– devenit–aliat și al deghizării amuzante a Adrianei, salvarea plină de provocări a veverițelor se transformă într-o experiență captivantă, care cu siguranță te va face să râzi în hohote.

Seria aceasta de nuvele pentru copii căută să dezvolte în copii diverse calități, precum ascultarea, bunătatea, onestitatea etc. O poveste antrenantă și contemporană (copiii din 2021 se pot foarte ușor relaționa), două veverițe care au trăit în vremea Domnului Isus, părtașe la învățăturile Domnului, care vorbesc și mai ales intră în tot soiul de buclucuri cu tâlc, o mână de colegi din clasa a patra și totul este aranjat. Vom avea o poveste care îi va ține în priză pe copii până la ultima pagină.

 


Evadarea – Volumul 12 Veverițele de la Marea Moartă

 

Descierea produsului

SKU: GR73366
Greutate 0,16 kg
Dimensiuni 21 × 15 × 1 cm
An apariție

2025

Editura

Gramma

Nume autor

Mike Nawrocki

Număr pagini

154

Tip copertă

Broșată

Greutate 0,16 kg
Dimensiuni 21 × 15 × 1 cm
An apariție

2025

Editura

Gramma

Nume autor

Mike Nawrocki

Număr pagini

154

Tip copertă

Broșată

29,00 lei

Comandă până la ora 12:00 și primești livrarea în maximum 2 zile.

Adaugă 300,00 lei în coș și beneficiezi de livrare gratuită în România!

5 în stoc

    Comandă rapidă


    Introdu numărul de telefon și te vom suna pentru finalizarea comenzii

    Recenziile clienților

    0 recenzii
    0
    0
    0
    0
    0

    Nu există recenzii până acum.

    Fii primul care scrii o recenzie pentru „Evadarea – Volumul 12 Veveritele de la Marea Moarta”

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Online store with a wide selection of furniture and decor

    Furniture is an invariable attribute of any room. It is they who give it the right atmosphere, making the space cozy and comfortable, creating favorable conditions for productive work or helping to relax after a hard day. More and more often, customers want to place an order in an online store, when you can sit down at the computer in your free time, arrange the furniture in the photo and calmly buy the furniture you like. The online store has a large catalog of furniture: both home and office furniture are available.

    Furniture production is a modern form of art

    Furniture manufacturers, as well as manufacturers of other home goods, are full of amazing offers: we often come across both standard mass-produced products and unique creations - furniture from professional craftsmen, which will be appreciated by true connoisseurs of beauty. We have selected for you the best models from modern craftsmen who managed to ingeniously combine elegance, quality and practicality in each product unit. Our assortment includes products from proven companies. Who for many years of continuous joint work did not give reason to doubt their reliability and honesty. All of them guarantee the high quality of their products, excellent operational characteristics, attractive appearance of the products, a long period of use of the furniture, as well as safety.

    Reduceri de vară până la 50%

    Vara aceasta nu rata ocazia la reducerile noastre cu până la 50% din tot stocul nostru.