O patrie nouă și un neam mare
Silviu Tatu
Puncte de Achiziție pentru acest Produs : 10 Puncte46.00 lei
O patrie nouă și un neam mare
În stoc
O patrie nouă și un neam mare
O patrie nouă și un neam mare este un manual pentru analiza textelor narative din Geneza, în special cele referitoare la biografia patriarhului Avram.
„O patrie nouă și un neam mare nu este un simplu comentariu la cartea Geneza, menit să ne intermedieze înțelesul acestei cărți biblice într-un mod mai mult sau mai puțin obiectiv, ci este mai degrabă un manual prin intermediul căruia colegul nostru, pastor prof. univ. dr. abil. Silviu Tatu, le pune la dispoziția tuturor celor interesați de studiul cărții Geneza o „unealtă” exegetică adecvată, utilă pentru descoperirea sensului intenționat de autorul biblic inspirat de Duhul Sfânt.
O exegeză corectă a cărților biblice implică metode adecvate, care să nu neglijeze nici contextul istoric în care au fost scrise acestea, nici specificul lor literar. Doar așa le putem pătrunde şi articula mesajul teologic, mesaj ce trebuie aplicat zi de zi în viața noastră.
O recomand tuturor celor care doresc să se echipeze cu uneltele necesare în arta exegetică; cu ajutorul acestora, textul biblic al Genezei le va deveni tot mai apropiat, iar ei vor reuși să identifice corect mesajul teologic, ca apoi să îl transpună, în mod adecvat, în viața de zi cu zi”. Lector univ. dr. Romulus Ganea (Decan al Facultății de Teologie Penticostală din cadrul ITP București).
Autor: Silviu Tatu
Acest magazin online a fost creat pentru susținerea Asociației Vocea Creștinilor.
Mergi înapoi la 👉 Magazin: Click aici

O patrie nouă și un neam mare
| Greutate | 0.3 kg |
|---|---|
| Dimensiuni | 23.5 × 16.5 × 1.5 cm |
| An apariție | 2019 |
| Nume autor | Silviu Tatu |
| ISBN | 978-606-031-005-1 |
| Editura | Scriptum |
| Număr pagini | 258 |
| Tip copertă | Broșată |
Livrarea nu este gratuită și se face prin curier rapid așa cum este descrisă în secțiunea "Livrări".
Produsele noastre sunt realizate câteodată pe bază de comandă, ceea ce face ca durata de producție și livrare să fie de până la 14 zile lucrătoare începând cu ziua procesării comenzii.
Comenzile sunt procesate cât mai curând după plasarea comenzii, în intervalul Luni – Vineri 10:00-18:00. În cazul comenzilor plasate în afara orelor de program (Luni – Vineri 10:00-18:00) sau în weekend, acestea vor fi procesate în prima zi lucrătoare. De sărbători și în perioadele de reduceri, termenul de livrare se poate prelungi.
Dacă pachetul nu poate fi livrat (destinatarul nu răspunde, adresa specificată de dumneavoastră este greșită etc), veți fi contactat telefonic de către curier. Dacă nu se poate lua contact cu destinatarul, coletele rămân la curierul zonal 7 zile, după care revin la Expeditor.
Nu suntem răspunzători pentru expedieri întârziate, pierderea, distrugerea, deteriorarea, ne livrarea sau livrarea greșită a unei expedieri sau a unei părți din aceasta în cazul în care sunt generate de următoarele situații/circumstanțe independente de voința noastră, dar nelimitându-se la acestea:
- blocaje rutiere (căderi de copaci, stânci, coliziuni în lanț), surpări de teren în apropierea șoselei;
- căderi de poduri, astupări de tunele montane, deraierea trenurilor în apropierea șoselei, blocări naturale, greve neautorizate, revolte spontane regionale, condiții meteorologice nefavorabile bunei desfășurări a itinerariului propus;
- cauze naturale: seisme, cataclisme, furtuni devastatoare, tornade, incendii naturale, inundații, deversări de fluvii, părăsiri de albii etc;
- cauze umane: starea de război, starea de asediu, etatizarea forțată (trecerea în proprietatea statului), revoluții, revolte populare etc;
- nerespectarea comenzilor de către furnizori și terți.
Cumpărătorul poate solicita returnarea produselor în următoarele situații:
Coletele prezintă deteriorări severe;
Produsele au fost livrate / facturate greșit. Livrarea altor produse decât cele solicitate trebuie semnalată imediat. Cumpărătorul poate solicita returnarea acestuia pentru înlocuire, iar dacă produsul nu mai este pe stoc, poate opta pentru înlocuire sau rambursarea integrală a contravalorii. Daca se agreează înlocuirea cu un produs de o valoare mai mare, va plăti diferența, respectiv dacă valoarea este mai mică, va primi o rambursare parțială până la valoarea produsului înlocuitor. Costurile de retur și de transport pentru produsul înlocuitor, dacă este cazul, sunt suportate de client.
Produsele prezintă defecte de fabricație;
Cumpărătorul are dreptul să notifice în scris Vânzătorului că renunța la cumpărare, fără penalități şi fără invocarea unui motiv, în termen de 14 zile de la primirea produsului. De asemenea, în conformitate cu art. 7 alin. 1 din O.G. 130/2000, Cumpărătorul are dreptul de a denunța unilateral contractul la distanță, în scris, în termen de 14 zile de la data primirii produsului/produselor, fără penalități și fără invocarea vreunui motiv. În acest caz, cheltuielile directe de returnare a produselor vor cădea, conform legii, în sarcina Cumpărătorului.
Produsele trebuie să fie returnate în ambalajul original, cu factura atașată, să nu prezinte urme de uzură fizică sau deteriorare.
Produsele personalizate nu pot fi returnate. Vă rugăm să aveți în vedere că aceste produse sunt create după configurațiile specificate de dumneavoastră, deci nu pot fi schimbate sau returnate.
Dacă se agreează înlocuirea cu un produs de o valoare mai mare, Cumpărătorul va plăti diferența, respectiv dacă valoarea este mai mică, va primi o rambursare parțială până la valoarea produsului înlocuitor. Costurile de retur și de transport pentru produsul înlocuitor, dacă este cazul, sunt suportate de Cumpărător. În cazul în care produsele a căror returnare se solicită prezintă ambalaje deteriorate sau incomplete, urme de uzură, zgârieturi, lovituri, ne rezervăm dreptul de a decide acceptarea returului sau de a opri o sumă, suma ce va fi comunicată după evaluarea prejudiciilor aduse.
În cazul exercitării dreptului legal de returnare a produsului, rambursarea contravalorii acestuia se va face prin virament bancar în contul indicat de Cumpărător în cel mult 14 de zile de la primirea produsului returnat.

Alte cărți de la același autor
Produse Recomandate
Produse vizualizate recent
Bestsellers
Pași spre fericire – cartonată
În stoc
Calendar 2026 de perete
În stoc
Pași spre Fericire și Epicentru
În stoc
Joc pe Urmele Apostolilor (2-8 jucători)
În stoc
Biblie piele naturală – 073HM
În stoc


Recenzii
Sterge filtreNu există recenzii până acum.