De ce vrei să te căsătorești?
Pe unii, care iau în serios sacralitatea căsniciei și nu iau în calcul posibilitatea divorțului, căsătoria îi sperie. Dar dacă nu se căsătoresc cu partenerul potrivit? Alții, mai superficiali în abordarea vieții în general, nu acordă prea multă atenție caracterului viitorului partener de viață. Este suficient faptul că sunt „îndrăgostiți”. Ar trebui să fie suficient, nu? Nu, nu este suficient. Atât celor interesați în mod serios să-L respecte pe Dumnezeu, cât și celor mai neglijenți în luarea unor decizii majore, le vine în ajutor Gary Thomas, propunând un concept interesant și profund biblic: să știi de ce te căsătorești este mai important decât cu cine te căsătorești. Iar răspunsul pe care-l dă autorul este: caută un partener respectând principiul esențial al vieții: căutarea mai întâi a Împărăției lui Dumnezeu. Abordarea lui este realistă și are efectul unui duș rece, dar înviorător și dătător de speranțe. Este o lectură obligatorie pentru toți cei care se gândesc la căsătorie.
Autorul cărții Căsătoria sfântă le spune celor necăsătoriți că, în cazul în care nu știu de ce vor să se căsătorească, nu vor ști nici cu cine să se căsătorească.
În De ce vrei să te căsătorești?, Gary Thomas îi îndeamnă pe cititori să nu se gândească la găsirea unui suflet pereche, ci la partenerul propriu, omul care va merge alături de ei în călătoria spirituală. Înfruntând deschis concepțiile populare despre relațiile dinainte de căsătorie, Thomas pune întrebarea: dacă nu există un partener unic pentru tine, ci Dumnezeu are un plan mai bun pentru tine? Dacă a fi îndrăgostit nu este suficient pentru a te căsători? Dacă Dumnezeu a întemeiat instituția căsătoriei pentru a ne face mai sfinți, nu mai fericiți?
De ce vrei să te căsătorești? prezintă o concepție solidă pentru zidirea relației tale pe o misiune spirituală comună și te ajută să așezi în miezul căsniciei tale eternitatea.
De ce vrei să te căsătorești?
Despre autor
Gary Thomas este autor a mai multor cărți publicate în România de Editura Noua Speranță (Chemarea sacră de a fi părinte, Lupta frumoasă, Influența sacră, Credința adevărată) și de Editura Kerigma (Căsătoria sfântă) și a scris sute de articole pentru revistele creștine. Este un invitat frecvent la emisiunile radiofonice de la Focus on the Family și Family Life Today. De asemenea predă la Western Seminary din Portland, Oregon. Cărțile și lucrarea lui se concentrează asupra formării spirituale: cum putem integra Scriptura, istoria Bisericii și înțelepciunea scriitorilor clasici creștini pentru ca tot ce facem sa fie sacru.
Acest magazin online a fost creat pentru susținerea Asociației Vocea Creștinilor.



Recenzii
Ștergeți filtreleNu există recenzii până acum.