Ce înseamnă să fii mamă?
Reflectarea bucuriei și a frumuseții în viața de familie
Descoperă frumusețea rolului de mamă
Să fii mamă este o responsabilitate majoră, iar viața mamei poate fi uneori copleșitoare. Dar Dumnezeu a planificat rolul de mamă ca pe un privilegiu plin de bucurie și frumusețe, deși nu exclude uneori înfrângeri și haos. Ca mamă trebuie să ții ținta spre acel țel pentru care ai fost destinată: să învingi mediocritatea și să trăiești cu vitalitate și demnitate, într-un mod triumfător și glorios.
„Ce înseamnă să fii mamă” este scrisă „din tranșee“, de o mamă care știe cum să facă din creșterea copiilor o artă. Cu o doză bună de umor, împletit cu încurajare și obiectivitate, Leslie Ludy prezintă câteva soluții biblice practice la provocările zilnice din viața de mamă, care te vor ajuta:
- să faci din casa ta un cămin plin de pace și armonie;
- să cultivi relații armonioase de calitate cu copiii tăi;
- să stabilești o rutină sănătoasă pentru familia ta;
- să împărtășești copiilor tăi Evanghelia și
- să-i înveți să deprindă un comportament integru.
Însușindu-ți adevărurile lui Dumnezeu în aspectele ce țin de rolul tău de mamă, vei putea descoperi planul Lui minunat pentru această chemare divină.
O carte cu sfaturi practice pentru grupuri mici sau studiu individual
Leslie Ludy este autoare și vorbitoare cu o pasiune sinceră de a le ajuta pe femei să trăiască pentru Cristos. Ea și soțul ei, Eric, au publicat nouăsprezece cărți, multe dintre acestea devenite bestselleruri – o parte fiind traduse și în limba română. Leslie Ludy este, de asemenea, fondator și director al Set-Apart Girl – o organizație internațională care asigură instruire pentru femeile creștine. Leslie și Eric Ludy locuiesc împreună cu cei patru copii ai lor în Colorado.
„Dintre toate numele pe care le-am avut, cele de soție, mamă și Mimi pentru cei douăzeci de nepoți ai noștri au însemnat cel mai mult. Sunt recunoscătoare pentru că Dumnezeu ne-a binecuvântat pe Dennis și pe mine cu șase suflete pe care să le călăuzim, să le modelăm și să le îndrumăm spre El.”
Leslie Ludy face același lucru pentru fiecare cititor, călăuzindu-ne spre Cel care este în controlul tuturor lucrurilor, în provocările și încercările de care avem parte în călătoria numită „viața de mamă”.
—Barbara Rainey, soția lui Dennis Rainey, autor, artist și creatorul Ever Thine Home
Mamele nu au nevoie de alte sfaturi complicate. Au în schimb nevoie de înțelepciune curată. Tocmai acest lucru ni-l oferă Leslie Ludy, și chiar mult mai mult, în această carte, „Ce înseamnă să fii mamă“. Învațăturile ei nu sunt rostite de pe o canapea elegantă, într-un studio cu design profesionist. Ele sunt născute dintr-o inimă care știe ce înseamnă laptele înăcrit răsturnat pe bancheta din spate a mașinii și sosul de spaghete de pe covor. Pe scurt, ea este o femeie pe care sunt dispusă să o ascult! Leslie Ludy are calitatea de a reuși să aducă bucuria și frumusețea în practica celei mai haotice cariere din lume – cariera de mamă.
Hannah Keeley, moderator TV, în cadrul emisiunii Hannah, Help Me. Fondator al Mom Mastery University
Ce înseamnă să fii mamă?


Recenzii
Ștergeți filtreleNu există recenzii până acum.