Arta de a muri

Arta de a muri

Această carte este un însoțitor blând pentru cei ce sunt mai aproape de confruntarea cu moartea, fie a lor înșiși, fie a celor dragi. Pentru că moartea nu înseamnă sfârșitul, creștinii pot fi încrezători. Până la urmă, pregătirea noastră pentru inevitabila moarte ne va ajuta să trăim cu adevărat.

Autor: Rob Moll

Descriere

Arta de a muri

CUM VOM UMBLA PRIN VALEA UMBREI MORȚII?

Deși cei mai mulți ne trăim viețile de parcă nu ar exista, moartea va veni la fiecare dintre noi. Astăzi oamenii trăiesc până la vârste mai înaintate iar inevitabila moarte este tot mai ascunsă de ochiul public, undeva în spatele ușilor spitalului. Poate, tocmai de aceea nu mai știm ce înseamnă o moarte bună.

Rob Moll redescoperă practica, adânc înrădăcinată în creștinism, a unei astfel de morți. De secole creștinii s-au pregătit pentru „moartea bună” cu ritualuri și discipline spirituale, care au modelat atât acțiunile celor în viață cât și pe ale celor aflați pe moarte.

În cartea de față, bine documentată și scrisă cu o sensibilitate pastorală, Moll ne dă șansa să aruncăm o privire onestă asupra morții și a problemelor legate de ea. Prin reportajele și interviurile cu persoane implicate (angajați din aziluri, medici, asistente, specialiști în bioetică, membrii ai familiilor cu muribunzi și cei ce au oferit sprijin spiritual), autorul ne ajută să privim moartea ancorați în veșnicie și oferă călăuzire atât celor care îngrijesc de muribunzi cât și celor aflați în doliu.

Această carte este un însoțitor blând pentru cei ce sunt mai aproape de confruntarea cu moartea, fie a lor înșiși, fie a celor dragi. Pentru că moartea nu înseamnă sfârșitul, creștinii pot fi încrezători. Până la urmă, pregătirea noastră pentru inevitabila moarte ne va ajuta să trăim cu adevărat.

Această carte este foarte necesară pentru multe biserici și persoane încă neimplicate în ajutarea celor apropiați să se pregătească pentru moarte. Rob Moll le amintește credincioșilor că nu trebuie să le fie teamă de propria moarte. Veți găsi aici și multe sfaturi practice despre cum putem fi alături de cineva a cărui moarte se apropie. Mă rog ca această carte să ajute multe comunități să dezvolte practici și programe noi atât pentru persoanele în vârstă cât și pentru cei care le îngrijesc. 
– Marva J.Dawn, autorul Being Well When We’re Ill, My Soul Waits și In The Beginning, GOD

Fiecare seminarist și fiecare paroh ar trebui să citească această carte! Rob Moll recuperează învățătura creștină cu privire la pregătirea pentru moarte, pierdută deja de ceva vreme. El oferă apoi o rezonabilă călăuzire teologică pentru familii și slujitori, pentru cei care-i slujesc pe muribunzi. Cartea este indispensabilă!
– David Neff, editor șef și vicepreședinte la Christianity Today Media Group

Astăzi, pentru mulți, moartea a devenit ceea ce era sexul în secolul al nouăsprezecelea, marele tabu. Această lucrare curajoasă, realistă, bine documentată și ușor de digerat, recuperează „moartea bună” și o privește ca pe un apogeu al credincioșiei și uceniciei, pe cadranul creștinismului. Ceea ce se spune aici este excelent din toate punctele de vedere pentru toți cei aflați pe drumul spre casă, spre Dumnezeu.
– J.I. Packer, profesor de teologie la Regent College, și autor al Knowing God

Arta de a muri dă la o parte frica de moarte și o înlocuiește cu modele grăitoare de moarte bună. Alcătuită dintr-un spectru larg de resurse istorice, teologice, bioetice, sociale și practice, împletite într-o narațiune captivantă, Arta de a muri surprinde imaginea a ceea ce însemna odinioară moartea și doliul în comunitățile creștine – și cum ar trebui ca acestea să arate din nou. Cartea este relevantă în special pentru creștini, în pregătirea lor pentru moarte, dar benefică și altor muritori.
– Paige Comstock Cunningham, J.D.,director executiv al Centrului de Bioetică și Demnitate Umană


Arta de a muri

 

Descierea produsului

SKU: GR2025
Greutate 0,285 kg
Dimensiuni 20,5 × 14,5 × 2 cm
Editura

Nume autor

Greutate 0,285 kg
Dimensiuni 20,5 × 14,5 × 2 cm
Editura

Nume autor

39,00 lei

Comandă până la ora 12:00 și primești livrarea în maximum 2 zile.

Adaugă 300,00 lei în coș și beneficiezi de livrare gratuită în România!

În stoc

    Comandă rapidă


    Introdu numărul de telefon și te vom suna pentru finalizarea comenzii

    Recenziile clienților

    Online store with a wide selection of furniture and decor

    Furniture is an invariable attribute of any room. It is they who give it the right atmosphere, making the space cozy and comfortable, creating favorable conditions for productive work or helping to relax after a hard day. More and more often, customers want to place an order in an online store, when you can sit down at the computer in your free time, arrange the furniture in the photo and calmly buy the furniture you like. The online store has a large catalog of furniture: both home and office furniture are available.

    Furniture production is a modern form of art

    Furniture manufacturers, as well as manufacturers of other home goods, are full of amazing offers: we often come across both standard mass-produced products and unique creations - furniture from professional craftsmen, which will be appreciated by true connoisseurs of beauty. We have selected for you the best models from modern craftsmen who managed to ingeniously combine elegance, quality and practicality in each product unit. Our assortment includes products from proven companies. Who for many years of continuous joint work did not give reason to doubt their reliability and honesty. All of them guarantee the high quality of their products, excellent operational characteristics, attractive appearance of the products, a long period of use of the furniture, as well as safety.

    Reduceri de vară până la 50%

    Vara aceasta nu rata ocazia la reducerile noastre cu până la 50% din tot stocul nostru.