După inima lui Dumnezeu

După inima lui Dumnezeu

Autor: Mike Bickle

Descriere

După inima lui Dumnezeu

Împăratul David a reprezentat vreme de mii de ani un soi de puzzle, un mister, o enigmă. Viața lui îi nedumerește, îi înfurie și îi face să se smerească pe cei care cercetează Scriptura. Pentru mulți este greu de înțeles cum acestui om atât de înclinat spre slăbiciune i s-au trecut cu vederea aşa de multe, bucurându-se în continuare de o bunăvoință deosebită din partea Domnului. În viața lui, David a fost păstor, psalmist, împărat, mincinos, ucigaș și adulterin. Însă, mai important decât toate, a fost singurul personaj din întreaga Scriptură care a fost numit un om după inima lui Dumnezeu. Vă puteți închipui alte cuvinte mai uimitoare? Un om – umil şi adesea plin de îndoieli și de păcat, ca noi toți – care a fost evidențiat cu toate acestea de Dumnezeu și numit un om după inima Lui. Ce compliment nemaipomenit și aproape de nepătruns!

Însă, prin cuvintele acestea, Dumnezeu a deschis în fața oricărei persoane de pe planeta noastră ușa posibilității de a fi asemeni lui David, un om după inima lui Dumnezeu. Tuturor ne stă în față aceeași oportunitate ca și regelui de odinioară, pentru a întrupa în personalitatea noastră și în felul nostru de a fi o inimă care să reflecte chiar inima, emoțiile și personalitatea lui Dumnezeu. Tatăl nostru nu Se uită la fața omului. El nu a făcut din împăratul David un om atât de mare pentru ca noi, ceilalți, să ne simțim niște ratați. În schimb, Dumnezeu ne oferă mie și vouă aceleași oportunități și binecuvântări pe care le-a oferit de-a lungul istoriei tuturor bărbaților și femeilor. Însă cei mai mulți oameni nici măcar nu se apropie de țelul unei inimi după voia lui Dumnezeu, asemeni lui David. Ei trec prin viață împleticindu-se, fără să descopere ce dorește Dumnezeu pentru ei și fără să-L lase să-i transforme.

După inima lui Dumnezeu

CEEA CE L-A DEOSEBIT PE DAVID DE TOȚI CEILALȚI, FĂCÂND DIN EL UN OM DUPĂ INIA LUI DUMNEZEU, A FOST PASIUNEA LUI NESTĂVILITĂ DE A DESCOPERI ȘI DE A ÎNȚELEGE CE SIMTE DOMNUL.

Două dintre întrebările cele mai dificile formulate de-a lungul istoriei creștinismului au fost următoarele: de ce a primit David acest calificativ deosebit din partea Domnului și ce anume l-a diferențiat de atâția alți oameni evlavioși? Cred că, în zilele noastre, Dumnezeu ne descoperă în mai mare măsură decât înainte răspunsul la această întrebare. Vedeți, nu ascultarea a fost cea care i-a câștigat lui David un statut aparte înaintea lui Dumnezeu. Dacă îi cercetăm îndeaproape viața, vedem că nu a fost mai ascultător decât Moise, să spunem, sau decât alți profeți. Dacă e să căutăm cu adevărat un exemplu de ascultare deplină, e suficient să ne uităm la Daniel.

Nici căutarea de către David a puterii miraculoase a lui Dumnezeu nu a fost cea care l-a făcut unic pe acest împărat. Ilie și Elisei au avut parte de mult mai multe demonstrații ale puterii divine.

Statutul lui David nu a fost dobândit nici grație succesului său militar strălucit, căci nici acesta nu a fost fără pereche. Iosua s-a bucurat de un succes însemnat de-a lungul carierei sale militare, însă nu a fost numit un om după inima lui Dumnezeu.


 

 

Descierea produsului

SKU: SP33552
Greutate 0,285 kg
Dimensiuni 21 × 15 × 2 cm
Nume autor

Mike Bickle

An apariție

2013

Editura

Succeed Publishing

Număr pagini

240

Tip copertă

Broșată

Greutate 0,285 kg
Dimensiuni 21 × 15 × 2 cm
Nume autor

Mike Bickle

An apariție

2013

Editura

Succeed Publishing

Număr pagini

240

Tip copertă

Broșată

30,00 lei

Comandă până la ora 12:00 și primești livrarea în maximum 2 zile.

Adaugă 300,00 lei în coș și beneficiezi de livrare gratuită în România!

6 în stoc

    Comandă rapidă


    Introdu numărul de telefon și te vom suna pentru finalizarea comenzii

    Recenziile clienților

    0 recenzii
    0
    0
    0
    0
    0

    Nu există recenzii până acum.

    Fii primul care scrii o recenzie pentru „După inima lui Dumnezeu”

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Online store with a wide selection of furniture and decor

    Furniture is an invariable attribute of any room. It is they who give it the right atmosphere, making the space cozy and comfortable, creating favorable conditions for productive work or helping to relax after a hard day. More and more often, customers want to place an order in an online store, when you can sit down at the computer in your free time, arrange the furniture in the photo and calmly buy the furniture you like. The online store has a large catalog of furniture: both home and office furniture are available.

    Furniture production is a modern form of art

    Furniture manufacturers, as well as manufacturers of other home goods, are full of amazing offers: we often come across both standard mass-produced products and unique creations - furniture from professional craftsmen, which will be appreciated by true connoisseurs of beauty. We have selected for you the best models from modern craftsmen who managed to ingeniously combine elegance, quality and practicality in each product unit. Our assortment includes products from proven companies. Who for many years of continuous joint work did not give reason to doubt their reliability and honesty. All of them guarantee the high quality of their products, excellent operational characteristics, attractive appearance of the products, a long period of use of the furniture, as well as safety.

    Reduceri de vară până la 50%

    Vara aceasta nu rata ocazia la reducerile noastre cu până la 50% din tot stocul nostru.